Famatech – Exportăm 70% din producție
Aproximativ 70% dintre soluțiile noastre adaptate sunt destinate exportului  
La începuturile Famatech, bineînțeles că am profitat de faptul că investiția este parțial franceză și că avem un birou de vânzari în Franța, pentru a obține o cotă de piață cât mai relevantă în această țară. Și ne-am facut un renume bazat pe seriozitatea de care am dat dovadă în calitatea, gradul tehnic ridicat al produselor și respectarea termenelor de livrare asumate. Apoi, am început sa exportăm și spre țări vecine Franței și, în prezent, potențialul de colaborare se extinde constant în Uniunea Europeană și în afara granițelor acesteia.  
Cu toții am trecut prin etapa “cold-calls”… Uneori merge, alteori – de cele mai multe ori – nu. Și atunci, devine evidentă importanța contactului personal în obținerea încrederii unui potențial partener extern. Prin participarea la târguri și evenimente externe, nu numai că obținem acest lucru, dar luăm și pulsul piețelor pe care suntem deja prezenți, urmărim evoluția fiecăreia dintre ele și hotărâm în ce direcție ne îndreptăm eforturile în continuare. Ba chiar mai descoperim și alte piețe cu potențial ridicat pentru soluțiile noastre adaptate: Burdufuri de protecție, Burdufuri telescopice inelate, Manșete industriale, Compensatoare textile, Stații de încărcare Big-Bag și vrac și servicii specializate de Debitare cu jet de apă.  
Famatech a fost prezenta in primavara acestui an la Global Industrie, Lyon, Franta (participare in cadrul pavilionului national organzata de FEPA-CIM), SIFER – Lille, Franta – industria feroviara, Business Industries Saint-Nazaire, Franta – industria navala, Feindef, Madrid – aparare si la o serie de evenimente interne.
Un antreprenor cu experiență spunea : « Particip anul acesta la acest târg ca să am ce lucra peste 3 ani ». Am constatat că uneori rezultatele se pot lăsa asteptate și mai mult, dar în mod sigur apar. Și cand apar, poate nici nu se mai poate identifica sursa, dar sunt extrem de bine-venite. Bineînțeles că aceste lucruri nu se întâmplă nici peste noapte și nici fără un efort considerabil din toate punctele de vedere. În primul rând, alegerea târgului sau evenimentului extern în așa fel încât să aibă relevanță majoră pentru obiectul de activitate al companiei, este extrem de importantă. Apoi, participarea la acesta necesită o organizare minuțioasă în ceea ce privește amenajarea standului, logistica, mostrele expuse și, în mod special, persoanele care reprezintă compania. Studierea celorlalți expozanți și a potențialului de colaborare cu aceștia îl considerăm un punct cheie și o activitate esențială pentru obținerea unor beneficii maxime în urma unui astfel de demers. Pentru că, așa cum știm cu toții, costurile unor astfel de întreprinderi sunt considerabile. 
În această toamnă, ne găsiți la Vrac tech, Gayant Expo - Douai, Franța – salonul dedicat gestionării vracului industrial, stand G32. Vă așteptăm! 
Pentru informații suplimentare cu privire la produsele sau serviciile noastre, vă invităm sa accesați www.famatech.ro
Pentru cereri de ofertă vă rugăm să ne contactați la
Contact:
Str. Textiliștilor nr. 17, 555700 Tălmaciu jud. Sibiu, Romania
Copyright © 2023 - FAMATECH SRL. All rights reserved